Teriyaki

Ingrediente: 4 bucati pept de pui (dezosat)
sos pentru marinat - 2/3 cescuta shoyu (sos soia)
- 2 linguri de zahar
- 1/2 cescuta mirin (sake dulce)
- 1 lingura sake
- 1 catel (mare) de usturoi
- 1 lingura de ghimbir proaspat,
ras pe razatoarea mica
doua linguri ulei

Se amesteca ingredientele pentru sosul de marinat intr-un castron (sake-ul si mirin-ul se pot inlocui cu o aceeasi cantitate de votca plus apa in parti egale).
Carnea de pui se portioneaza in felii mari, se aplica taieturi in diagonala cu cutitul, se inteapa cu o furculita si se pune la marinat in sosul de mai sus, pentru cel putin 30 de minute.

Se pune un pic de ulei intr-o tigaie, pe foc moderat, si se aseaza bucatile de pui marinat in tigaie, avand grija sa nu se "incalece". Se tin pe foc 2-3 minute, fara sa se intoarca pe cealalta parte. Se trece carnea pe o farfurie si se lasa un pic sa se racoreasca, dupa care se pune la loc in tigaie, pe partea neprajita, se toarna sosul de marinat deasupra si se lasa la foc domol inca cca 5-10 minute (in functie de cat de groase sunt feliile). Eventual se mai intorc o data pe cealalta parte.
Friptura astfel rezultata trebuie sa fie foarte frageda (carnea se va intari daca va fi lasata prea mult la foc), glazurata dar nu crocanta.

Se serveste cu orez (simplu, fiert, presarat eventual cu susan prajit), felioare de castravete, rosii, patrunjel.

Pofta buna!

Pont: aceeasi friptura se poate face si din carne de porc sau de vita, insa eu o prefer pe cea de pui.

Niciun comentariu: